Juriul
JURIUL
Doina Modola
Critic literar și de teatru, eseist, colaborator al mai multor reviste de specialitate, laureat al Premiului Special pentru Carte de Teatru, acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, 1999, câştigător al Premiului UNITER pentru întreaga activitate (2007), membru al Uniunii Scriitorilor (Filiala Cluj), membru AICT.ro.
Oltița Cîntec
Oltița Cîntec este doctor în Teatrologie, președinte al AICT.Ro, profesor asociat la Universitatea Națională de Arte George Enescu, director artistic la Teatrul Luceafărul din Iași. Autoare a mai multor cărți de teorie teatrală și istoria recentă a artelor scenice, a publicat studii și articole în importante publicații academice sau de specialitate din țară și din străinătate.
Irina Ionescu
Este teatrolog. Lucrează de peste 15 ani în domeniul managementului cultural. În prezent, este director al Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice, la Institutul Cultural Român. Din 2013, este lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. Este secretar general al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, AICT – Teatrologie şi membră UNITER – Uniunea Teatrală din România. A publicat cronici de teatru, interviuri şi articole de specialitate în: Cotidianul, Scena, Teatrul azi, România liberă, Scena.ro, Dilema veche, Observator cultural.
Emil Boroghină
Actor şi regizor, președinte al Fundației Culturale Shakespeare, fost director de teatru (Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova), director al Festivalului Internaţional Shakespeare, laureat al Academiei Române, onorat cu Premiul de Excelenţă al UNITER, cu Premiul pentru cel mai bun manager de teatru, acordat de British Council.
Claudiu Groza
Teatrolog, critic literar și jurnalist. Și-a făcut studiile la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are o experiență profesională de peste 25 de ani, răstimp în care a făcut (mult) jurnalism, a scris și a publicat cărți și studii (Caiet de teatrologie, Computerul cu bibliografii, Globtrotter din fotoliu), a fost membru în numeroase jurii teatrale sau literare, a văzut sute de spectacole. Este curator al Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad și redactor la revista de cultură Tribuna.
-----------------------------------
Secțiunea competitivă Multiart EXIT
Multiart EXIT Competitive Section
Andreia Bârsan
Critic de teatru, absolvent de teatrologie, este, din 1998, redactor la Radio România București FM, unde realizează un talk-show săptămânal dedicate oamenilor de teatru. Realizator de emisiuni culturale pentru televiziune, are, totodată, colaborări cu teatrele bucureștene pentru evenimente de marcă – printre care Fest(in) pe Bulevard, Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, FESCO.
Mircea M. Ionescu
Dramaturg, cronicar dramatic şi eseist, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Foreign Press Association, New York. Director de teatru, jurnalist, analist al climatului cultural din România şi de peste hotare. Deţine numeroase premii pentru dramaturgie, pentru excelență în management teatral, dar şi pentru dezvoltarea presei sportive din România.
Andreea Mihaela Neagoe
Absolventă a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, specializarea Sociologie (promoţia 1999), a început activitatea în sistemul penitenciar, în anul 2003, ca ofiţer educaţie la Penitenciarul Colibaşi. Din anul 2008, lucrează ca ofiţer specialist în cadrul Direcţiei Reintegrare Socială. Încă din anul 2010, a fost alături de echipa care s-a ocupat de organizarea Festivalului de teatru pentru deţinuţi.