Teatrul "Nottara"
Aflat pe bulevardul Magheru, intr-un spaţiu vibrant din centrul capitalei, Teatrul Nottara a fost fondat în 1947, ca Teatrul ARMATEI, căpătând mai târziu, în 1960, drept patronimic, numele marelui actor român Constantin Nottara. La acea vreme, în fruntea teatrului se afla George Vraca, nume de prestigiu al scenei româneşti. În 1964, după moartea lui Vraca, la direcţia teatrului a fost numit dramaturgul Horia Lovinescu.
Pe parcursul anilor, Teatrul Nottara s-a definit ca instituție de repertoriu, cu o personalitate distinctă în peisajul artistic românesc şi, datorită valorii echipei sale, a reuşit să-şi atragă un public fidel. Fără a-şi nega vreo clipă caracterul popular, Teatrul Nottara a reuşit să menţină, între cele 370 de titluri din dramaturgia românească şi universală, propuse publicului de-a lungul a peste 60 de ani de existenţă, un echilibru benefic între divertisment şi tematica filosofică, între râsul eliberator şi gravitatea problemelor existenţiale.
În prezent, Teatrul Nottara funcţionează ca o companie permanentă cu un colectiv artistic de 35 de actori angajaţi şi cu o echipă tehnică şi administrativă de circa 100 de membri, împreună propunând publicului un repertoriu de cel puţin 15 titluri în fiecare stagiune. Începând cu 2013, Teatrul Nottara si-a creionat o imagine mai clară în peisajul cultural bucureștean, oferind publicului comedii de bulevard de bună calitate (la Sala Magheru – Horia Lovinescu), dar și spectacole pornite din aplecarea spre nou și tânăr, spectacole elitiste sau experimentale (Sala Studio – George Constantin).