FESTin pe Bulevard - View Content - FESTin pe Bulevard

In memoriam George Constantin Ruxandra Sireteanu și Petrică Popa


Secţiunea IN MEMORIAM 

(intrarea liberă în limita locurilor disponibile):

Duminică, 15 octombrie, ora 18.00, la CafeNott, Teatrul Nottara, etaj 1

George Constantin, Ruxandra Sireteanu și Petrică Popa

Cu participarea lui Nicu Alifantis

Scenariul și regia: Alexandru Repan

 

 

Fenomenul George Constantin

 

Talent nativ, forță a naturii, cum s-a spus în repetate rânduri, dar și exemplu de trudnicie pe care scena i-a răsplătit-o cu performanțe, George Constantin era el însuși o instituție. Probabil că partenerii i-au suportat greu vecinătatea, dar și-au disputat, în același timp, un loc pe afișul spectacolelor despre care mulți au vorbit și vor mai vorbi în aceeași termeni: Am jucat cu George Constantin. Faptul era și pentru regizori, pentru Nottara oricum, o garanție de prestigiu și de succes. Orice spectacol cu George pe afiș nu avea cum să rateze. Era moneda forte, poate norocul multor actori și regizori, dar și directori care s-au fălit uneori nemeritat cu arta lui, cu faptul de a-l fi chinui poate, atunci când îl făceau să aștepte rolul dorit, condiții bune în turnee, căldură în scenă și la cabină. În multe din aceste clipe, părea că cineva vrea să-i ia artistului demnitatea. A știut s-o păstreze nealterată pentru sine alături de emoțiile din care știa ca nimeni altul să facă artă.

L-am urmărit la repetiții, l-am admirat la spectacole. Am putut observa cum se comporta și în turnee. Oglinda acestor întâmplări răsfrânge imaginea timpului însuși și a unei părți din istoria scenei de pe Magheru. Totul era la el impunător, maiestos, dar și teribil de firesc. Fie că imbrăca haina bufonului sau a regelui, a personajului pozitiv sau a celui malefic, fie că juca un rol de Shakespeare sau unul dintr-o comedie ușoară. (...)

N-a fost profesor cu acte în regulă, dar i-a învăţat secretele meseriei pe toţi colegii lui mai tineri şi mai bătrâni. Am fost martora multor moment, de repetiţie mai ales, când colegi de-ai săi, actori importanţi, îi cereau şi îi urmau sfatul. Au fost şi momente tensionate, când lipsa de claritate din concepţia unor regizori îl determina să reacţioneze cu vehemenţă, provocând grăbirea unor soluţii pe care, de multe ori, le sugera el însuşi. Îşi iubea colegii, dar nu suporta superficialitatea în profesie. (...)

În plină maturitate şi afirmare, nu-şi îngăduia timpi morţi şi nici rabat de la calitate în profesie, inducându-le şi altora ideea că teatrul e o meserie care se face cu chin. Disciplina, punctualitatea, respectarea scenei şi a publicului, i-au fost sfinte şi au determinat, adesea, prin exemplul viu pe care îl reprezenta, conduita celorlalţi.

Ce înseamnă existenţa unui asemenea artist într-o trupă a devenit clar pentru mulţi abia după dispariţia sa. Şi, dacă Geoge Vraca a lăsat Teatrului Nottara amintirea unui directorat exemplar, amprenta concretă a ultimului său spectacol, evocat şi de vitrina cu fotografia şi costumul din Richard al III-lea, George Constantin ne-a lăsat poate ceva şi mai semnificativ: neputinţa de a se desprinde de acest Teatru pe care-l iubea şi ura în aceeaşi măsură, secretul unui legământ numai de el ştiut, care îl făcea să revină din peregrinările prin alte teatre, unele foarte importante, mereu la bulevardul tocit şi scena meschină a fostului cinematograf, transformată miraculos sub paşii săi în altar.

Doina Papp – Viaţa pe o scândură - Nottara, Schiţă de portret


Ruxandra Sireteanu

 

Ruxandra Sireteanu mărturisea: „teatrul a fost dragostea şi chinul meu”.

A fost fiica actorului Nicolae Sireteanu, artist emerit, de la care a moştenit talentul şi dragostea pentru această profesie. A debutat la zece ani, într-o piesă rusească, alături de George Calboreanu şi Geo Barton. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorilor Ion Finteşteanu şi Sanda Manu, după care a mers la Craiova pentru patru ani. Aici a fost Catarina din O femeie îndărătnică de Shakespeare, Dorina în Tartuffe de Molière, Şura din Egor Balîciov de Gorki. Nina Zarecinaia din Pescăruşul, în regia lui Alexandru Colpaci, a adus-o la Teatrul de Stat din Oradea. Din 1972, a fost actriţă la Teatrul Nottara. A fost casa ei, putem spune chiar şi la propriu, pentru că, peste 40 de ani, a locuit sub acelaşi acoperiş cu cel al teatrului.

A lucrat cu regizori din generaţii diferite, de la Petre Sava Băleanu şi George Rafael, la Alina Rece şi Alexandru Mâzgăreanu.

A iubit tinerii de care i-a placut să se înconjoare, dovadă dragostea cu care și-a privit studenţii de la Universitatea Hyperion, unde a fost pofesoară.

Doamna Ruxi, cum îi spuneam noi cu drag, a fost extrem de tonică, de-o energie debordantă şi molipsitoare. Făcea dublaje la desene animate, ținea cursuri de actorie, avea înregistrări la radio, filma reclame. A împrumutat vocea multor personaje în spectacole de teatru radiofonic: peste trei sute de spectacole de teatru şi alte câteva sute de poveşti, pentru emisiunea Noapte bună, copii.

Am regăsit-o şi în distribuţiile multor filme: Divorţ... din dragoste, regia: Andrei Blaier; Păcală se întoarce, regia: Geo Saizescu; Niki Ardelean, colonel în rezervă, regia: Lucian Pintilie; Această lehamite, regia: Mircea Daneliuc; Între oglinzi paralele, regia: Mircea Veroiu.

Îi plăceau obiectele rare şi bijuteriile, se îmbraca sport şi avea o bibliotecă impresionantă nu atât prin număr, cât prin valoare.

Ruxandra Sireteanu s-a stins din viață în 18 februarie 2014, la 70 de ani.


Petrică Popa        

 

Un fel de Malek al scenei, cu un umor personal sec, precis, natural, actorul Petrică Popa s-a născut în 1929, la Hunedoara, într-o familie în care cumsecădenia și onestitatea se aflau la loc de cinste. Tatăl său, profesor de limba și literatura română, a fost pasionat de teatru, iar fiul a început teatrul ca elev.  A urmat cursurile cunoscutului Colegiu Diaconovici Loga din Timișoara şi a făcut parte din cercul de teatru al liceului. Așa a descoperit marele mister care este teatrul. A absolvit, apoi, Institutul de Artă din Timișoara, specializarea Actorie. A avut ca profesori personalități ale artei scenice, precum: Lilly Bulandra și Ștefan Braborescu.

În 1949, a fost angajat la Teatrul de Stat din Turda, unde a avut șase roluri într-o singură stagiune. A colaborat cu regizori importanți ai acelei perioade, Val Mugur și Ion Olteanu. Ion Șahighian, mentor al mai multor generații de artiști, director la Teatrul Armatei - astăzi Nottara - l-a descoperit și l-a adus la București, în 1954.

Petrică Popa a fost actor al Teatrului Nottara mai bine de cincizeci de ani, cu fidelitate și profesionalism nedezmințite peste timp. Întâlnirea cu Ion Șahighian a fost hotărâtoare pentru o carieră în care nu au lipsit rolurile mari și rolurile mici, satisfacții, dar și dezamăgiri. O viață plină, în care nimic nu i-a știrbit bonomia; a rămas mereu tânăr și la fel de generos. A fost o memorie vie a teatrului nostru şi nu ne-am sfiit să-i cerem ajutorul când aveam nevoie de vreun reper istoric. A fost unul dintre acei actori (tot mai puțin prezenți în teatrele noastre) care a avut un respect nemărginit față de public.

A lucrat cu regizori importanți: Sanda Manu, Dan Micu, Mihai Berechet, George Rafael. Numeroasele apariții în emisiuni de divertisment, la teatrul de televiziune și la cel radiofonic, întregesc o carieră impresionantă.

„Am îmbătrânit odată cu Teatrul Nottara. Cincizeci de ani de fidelitate, fără a-l părăsi nicio zi! Am avut multe împliniri, reușite, satisfacții. Dar și dezamăgiri, momente mai dificile peste care am reușit să trec scrâșnind din dinți, ambiționându-mă să-mi fac profesia bine și cu dăruire. (…) Mă pot mândri că nu am luat niciodată ceea ce i se cuvenea altcuiva, că nu a trebuit să-mi vând sufletul ca să-mi fie mie mai bine. Mi-am văzut de drumul meu, fără compromisuri. Am fost un actor truditor și vă mărturisesc că și acum, când sunt pe scenă, trăiesc bucuria și satisfacția jocului. (fragment din interviul pe care Petrică Popa l-a acordat Andreei Dumitru, pentru Revista Teatrul Azi, în octombrie 2004, la aniversarea a cincizeci de ani de activitate neîntreruptă în Teatrul Nottara)

Petrică Popa a plecat dintre noi şi de pe scena Teatrului în 7 iunie 2013.