FESTin pe Bulevard - View Content - FESTin pe Bulevard

Eveniment stradal: Casting de public

14 octombrie

 

Cu gândul de a-şi respecta tradiţia deschiderii Fest(in)-ului anual printr-un provocator captatio benevolentiae, semn şi nod teatral al dorinţei de a-şi onora spectatorii fideli sau trecători (sau pietoni, în cazul nostru), Teatrul Nottara îşi propune să ofere de această dată (14 octombrie 2017) un eşantion din „recolta” de spectacole pregătite sau invitate anume pentru delectarea diverselor gusturi teatrale invitate să se reunească festivalier timp de 12 zile, seri şi nopţi dedicate evenimentelor spectaculare aflate sub umbrela secţiunilor principale: „Bulevardul comediei”, „Criza adolescenţei”, „Text sau pretext”, „Premiere”, „Invitaţi speciali” ş.a. Având aşadar locul desfăşurării şi personajele principale (bulevardul şi trecătorii) ne-am propus un eveniment stradal (susţinut muzical, ca de obicei, live) care să explice - din mers, desigur - mecanismul unui casting performant (pentru rolul de spectator), care să implice prezenţa actorilor teatrului în ipostaze fulgurante desprinse din rolurile premierelor anunţate şi, mai ales, care să complice (deloc în sens juridic) trecerea prin faţa teatrului gazdă cu probe inedite la care juriul aflat în „sala de spectacole” construită pe carosabil (actori, colaboratori, angajaţi) va trebui să reacţioneze fără întârziere, spre a nominaliza spectatorii câştigători ai trofeelor puse în joc (surpriză, desigur). În marea „livadă” a recoltei de spectacole veţi găsi replici, definiţii, gânduri, idei sau vise, toate bine „coapte”, gata de a vă atesta participarea (şi amintirea) acestui inedit concurs de selecţie pentru cel mai important rol al stagiunii: acela de spectator special al Teatrului Nottara.


Mihai Lungeanu

Sâmbătă, 14 octombrie

Ora 14.00, în fața Teatrului Nottara

„FEST(in) pe stradă” Casting de public (eveniment stradal)

Concept și regie: Mihai Lungeanu